O revoluţie culturală bancară?

În sfârşit Guvernatorul ne lămureşte că de fapt vinovaţi pentru toată povestea asta cu criza suntem noi, pentru că în lăcomia noastră, ne-am lăsat ispitiţi de banii pe care băncile mai că nu ni-i băgau în buzunare şi nimeni nu ne-a spus că va trebui să-i dăm înapoi. Dacă la asta adăugăm şi faptul că habar nu avem cu ce se mănâncă noile „instrumente financiare”, a venit momentul să se facă ceva, să fim scoşi din ignoranţa în care ne complacem cu atâta nepăsare. Şi asta nu e doar problema noastră, este a întregii lumi financiar-civilizate. În înţelepciunea lor, bancherii au hotărât că este cazul să fim „reciclaţi”, să nu ne mai temem să ne folosim de noile produse financiare, care ne oferă şansa de a ne îmbogăţi peste noapte. Nu ni se spune însă că, în timp ce pentru noi este doar o şansă, fie câştigăm, fie pierdem, bancherii vor profita întotdeauna.

Banii au apărut în antichitate pentru a uşura schimburile comerciale, iar băncile, ca să păstreze în siguranţă banii clienţilor şi să asigure transferurile de bani între aceştia. Având la dispoziţie banii depunătorilor, băncile au început să acorde împrumuturi celor care aveau nevoie de bani. A apărut astfel funcţia de „intermediere”, banca asumându-şi rolul de a verifica la sânge capacitatea împrumutatului de a restitui banii. Dacă creditatul nu restituia banii la timp, îl păştea închisoarea datornicilor. Pentru bancheri, respectul şi grija pentru banii clienţilor, erau sfinte. În jurul băncilor s-a creat o întreaga cultură, cu valori clădite pe onestitate, rigoare şi profesionalism. Dar se pare că bancherii au uitat acest lucru. O brutală “revoluţie culturală” bancară, izvorâtă din noua ideologie a lăcomiei, vine să anuleze tot ce acumulase “civilizaţia bancară” tradiţională timp de secole. După 10 ani de eforturi de reglementare, Trump ne spune acum că legile adoptate pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar, sunt prea severe şi trebuie revizuite. Asta a făcut şi Clinton, pe care l-a criticat cu atâta înverşunare, ceea ce în final a dus la tot ce a urmat, criza financiară şi celelalte. Te întrebi dacă nu pentru asta a fost pus acolo. Ne aşteaptă vremuri grele.

Încălcând cele mai elementare norme de prudenţă, bancherii au ajuns să dea cu împrumut toţi banii din depozitele băncii (ba chiar mai mult decât atât); în cea mai mare parte aceşti bani reprezentau economisirile clienţilor. Şi deoarece câştigurile din dobânzi nu le mai ajungeau, au creat tot soiul de “instrumente financiare”, care mai de care mai complicate, destinate “investitorilor”, însă insuficient reglementate şi purtătoare de riscuri necunoscute. Băncile renunţă la neutralitate şi devin, în scurt timp, actori importanţi pe pieţele financiare, în competiţie pentru resursele financiare cu economia reală, pe care ar trebui de fapt să o servească. Însă cele mai multe dintre noile produse financiare, sunt în realitate, nimic mai mult, decât nişte ordinare pariuri. Se pariază pe orice, de la cum va evolua cursul valutar, la cum va fi vremea mâine. Locul bancherilor oneşti şi responsabili, a fost luat de nişte indivizi lacomi şi fără scrupule. Apare o nouă specie, a trader-ilor, angajaţi ai băncilor pentru tranzacţionarea produselor financiare, personaje fără mamă, fără tată, programaţi să ucidă tot ce le iese în cale, asemenea unor soldaţi universali. Întreg sistemul financiar mondial se transformă într-un imens cazinou. Principiile sunt lăsate la o parte, lăcomia învinge raţiunea.

A urmat ceeace ştim deja cu toţii, cea mai mare criză financiară din toate timpurile. Cei care ar fi fost obligaţi să atragă atenţia asupra pericolelor care ameninţau sistemul financiar mondial, s-au ascuns repede în spatele unor “lebede negre” şi nu vor, cu nici un chip, să-şi asume vreo responsabilitate pentru cele petrecute. Adevărul este că, faţă de restul lumii, sistemul nostru bancar a traversat criza fără prea mari probleme, dar acest fapt nu este meritul bancherilor, ci mai degrabă rezultatul nepriceperii noastre în jocul cu instrumente financiare. Nu am avut parte de o criză de lichidităţi de dimensiunea celor care au lovit marile bănci străine, singura problemă o reprezintă volumul mare de credite neperformante, rezultate ale uşurinţei iresponsabile de acordare a “creditelor cu buletinul”. La noi, piaţa derivativelor era şi este, din fericire, aproape inexistentă. Bancherii noştrii au ajuns la concluzia că aşa ceva nu se mai poate tolera, trebuie făcut ceva. În fond, de ce să nu avem şi noi faliţii noştrii.

Aşa cum sănătatea şi învăţământul au devenit în timp domenii susţinute de stat, ar trebui ca şi serviciile financiare să fie un fel de utilităţi publice. Pentru asta ar fi suficient să se constituie nişte bănci de decontări, necomerciale, pentru început ar putea fi foarte bine folosite băncile care au fost naţionalizate cu ocazia crizei. Creditele comerciale vor putea fi acordate direct de aceste bănci. Statul ar garanta doar aceste credite. Garantarea de către stat a depozitelor din actualele bănci comerciale, bani pe care bancherii îi joacă la cazinou, este până la urmă o mare porcărie prin care se anulează răspunderea bancherilor. Astfel statul susţine şi garantează activităţi private (le-aţi văzut cumva trecute în categoria ajutorului de stat?) Altfel spus tot noi ne garantăm propriile depozite ca să ne protejăm de nesăbuinţa bancherilor. Actualele bănci-cazinou pot fi păstrate în continuare, ca investitorii-jucători “profesionişti” să poată să-şi satisfacă lăcomia şi să îşi exerseze “priceperea”, dar cu banii lor, nu cu ai noştri. Şi să fie trecute în categoria industriei jocurilor, reglementate şi taxate ca atare.

Se pare că bancherii au uitat care ar trebui să fie până la urmă rolul unei bănci şi misiunea lor, a bancherilor. Guvernatorul ne ceartă pe noi, cei care, după ce că habar nu avem de complicatele problemele financiare, ne găsim să criticăm orice: ba că dobânda este prea mică sau că este prea mare, ba că nimeni nu ne-a avertizat ce putem păţi dacă luăm credite în valută sau că dacă luăm un credit, va trebui să dăm banii înapoi, ba că dăm crezare unor pieze-rele în loc să ascultăm cu evlavie pe „adevăraţii” experţi financiari care au, cei drept, meritul că după ce criza devenise evidentă pentru toţi, au acceptat şi ei (unii cu dificultate) că lucrurile nu ar fi în regulă. În loc să moară de grija unor ignoranţi, cum suntem, ar face mai bine să se ocupe de reeducarea bancherilor. Poate se răzgândesc şi hotărăsc să redevină ce au fost.